luni, 25 aprilie 2016

miercuri, 9 martie 2016

Centrul de comandă - Echilibru de forțe


Echilibru de forţe este al patrulea volum din seria scrisă de Tom Clancy. O acţiune captivantă , ceea ce denotă că este o carte dintre cele mai bune, care prezintă conflictele interne dintre popoarele de etnii diferite care fac parte din Spania. Setea de putere şi lupta pentru a obţine controlul suprem asupra Spanie sunt lucrurile care definesc în linii mari ceea ce se întâmplă în interiorul paginilor sale. Centrul de comandă este o organizaţie care îşi are sediul în Washington D.C., S.U.A. şi care se ocupă cu securitatea, liniştea si pacea statelor care le solicită ajutorul şi intervenţia. Cei aflaţi în cadrul Centrului de Comandă sunt contactaţi de unul dintre liderii spanioli pentru a interveni şi a se implica în împiedicarea unui conflict intern de mare amploare care ar putea avea loc între grupările etnice existente în Spania. Pe baza solicitării făcute Centrul de comandă trimite oameni sub acoperire în Spania, printre agenţii trimişi se numără Martha Mackall, asistenta ei Aideen Marley şi Darrell McCaskey. Cele două femei urmau să se întâlnească cu liderul spaniol şi să discute termenii planului pe care vrea să-l întocmească cu Centrul de comandă. Martha sfârşeşte împuşcată de către un terorist pus de catalani, iar prin asasinarea ei se transmite un mesaj celor de la Centru, anume acela de a nu se amesteca în lucrurile care se petrec în Spania. Un personaj al acestei cărţi este Generalul Amadori. El deţine o importantă funcţie de sef într-o organizaţie care este contra spionajului , iar principalul obiectiv al lui Amadori este să ajungă la tronul Spaniei. Planul lui Generalului este distrus de cei de la Centrul de Comandă şi a agenţilor din cadrul Interpolului, iar el moare împuşcat de Darrel. Astfel unitatea Spaniei nu mai este expusă la riscuri extreme. [- Gabriela Heredea, Lic. Voc. Ped. “N. Bolcaş” Beiuş, XI-B]

marți, 1 martie 2016

vineri, 12 februarie 2016